Succes catre nimic

"Merg pe strada, tacut si posac/Nu stiu ce sa fac..." ... versurile acestea mi le aduceam aminte de dimineata in drum spre jobul... de zi cu zi. Evoluez zilnic, spre ceva ce nu imi doresc sa fiu. Sunt o rotita din tot acest sistem deloc exclusivist. Sunt plictisit de mine. Vreau alt eu. Probabil ca in alta situatie as fi spus ca vreau sa plec din tara, vreau sa imi schimb jobul, vreau sa ma perfectionez... probabil as fi zis ca sunt nemultumit de mine.
De cateva zile gandesc (doar de cateva zile... a venit probabil momentul sa recunosc... nu?). Merg de ceva timp pe un drum batatorit. Imi place stabilitatea. Am un job in care am o oarecare incredere, am o situatie care imi permite dezvoltarea, am si prieteni si dusmani. Si pe vechiul principiu... sper ca cel de sus sa ma fereasca de prieteni... de dusmani... sper sa ma descurc sa ma feresc singur.
Aberez. Am inceput sa scriu probabil pentru a imi descarca starea conflictuala care urla in mine. Batalia dintre un ego vechi, cuminte, calm, interiorizat si un ego nou, un ego pe care il cladesc pentru a nu ma mai lasa sa cad in abisuri din care sa ies greu la lumina, dupa care sa ma arunc din nou, de buna voie in prapastii si mai mari.
Evaluez. Evaluez ce se intampla in jurul meu. Sunt egocentric. In jurul meu graviteaza o intreaga lume. O lume prin care am crezut ca va trece o cometa si o va reorganiza. Cometa a fost insa un meteorit... a picat stins si ars ca multi alti meteoriti nevrand parca sa se aprinda. Fiecare dintre acesti meteoriti fac acum parte din mine. M-au cladit, m-au intarit, dar nu m-au reorganizat. Tintesc spre stele cazatoare. Nu stiu daca chiar imi doresc o cometa sau vreau doar, cu steaua mea cazatoare sa intru intr-o alta galaxie. Stiu ca pot. Stiu ca pot mai mult. Mult mai mult. Stiu ca nu trebuie sa urmaresc tot timpul un soare. Stiu ca imi trebuie o scanteie sa ma aprind.. sa fiu chiar eu un soare. Si totusi.. am asteptat atata timp o cometa, cand orice meteorit ma poate aprinde si imi poate indica un anume tip de succes.. fie el personal sau profesional.
Ma revolt. Impotriva mea. Urlu, ma bucur, plang.. in interior. Lucrez la masca exterioara. Ups... a mai dat o lacrima... sa acoperim repede sa nu se vada. Nu trebuie sa se vada ca sunt om. Sunt o viitoare stea. Ma revolt din nou. Iar se fisureaza masca. Iar trebuie sa revin asupra ei. Imi pierd stalucirea sau sunt doar un om?
Ma calmez. He-he... e xanaxul de dimineata... deja isi face efectul... sau a fost ranitidina? Si toata starea mea era.. de la stomac. Sa fie de la bauta de aseara? Cred! De la asta trebuie sa fie! M-am facut ca porcul... cred ca am baut 2 litri ... de limonada... si limonada nu te ia de cap.
Sunt dezamagit. Ca aseara nu am baut si ca xanaxul nu se da la liber ca ranitidina... poate asa as deveni nepasator... as deveni mai om.. mai calm.. fara aspiratii, fara dorinte si constient ca soarta nu poate fi infranta prin propriile puteri.
Sunt prozaic... da... adica scriu proza... ce nu e corect? Ce ar mai fi sa scriu toate tampeniile astea in versuri. Ar fi plictistor pentru ca ar avea rima si ar fi placut... nu ar zgaria atentia nimanui. Sa sa fi facut verusri albe. Multi neinstruiti s-ar fi chinut sa la gaseasca "catarea", si nereusind ar fi fost dezamagiti.
Caut o cometa... sau o planeta... sau un meteorit de care sa ma izbesc cu putere! Comeeeeetoooo.... Planetoooooo........ Meteorituleeeeee........ Sa ma trazesc la realitate! Nu poate fi realitatea atat de cruda! Da! Am gasit!...............
Au.. capul!!! Au peretele!!!