luni, 17 octombrie 2011

Meditatii de-a dreptul ludice...

Scriu foarte rar... poate din ce in ce mai rar si cand sunt cu adevarat scarbit de societatea noastra. Nu pot sa mai fiu de data asta nici satiric... nici sarcastic. Sunt scarbit.
Traiesc in fiecare zi intr-o lume a chiciului si a non valorii. O lume in care tot gunoiul si tot ceea ce ar trebui sa reprezinte raul si prostia trece drept arta. Este poate drept ca pentru a ajunge la un asa hal de idolatrizare a prostiei trebuie mai intai sa o aduci pe aceasta la rang de arta.
Nu imi place sa judec, dar vreau sa supun judecatii altora, care poate ca vor citi aceste randuri cateva lucruri, pe care eu le vad dintr-o cu totul alta perspectiva.
Un om bun, le-a luat unor alti oameni buni dreptul la viata. Omul bun care a luat acest drept m-a facut sa rad. Dar poate ceilalti oameni erau si mai buni... poate ca unu dintre ei era capul unei familii in care morala si bunul simt erau considerate doar niste lucruri obisnuite, care asa au existat si trebuie sa exisite. Poate ca acestia din urma nu m-au facut sa rad, dar au oferit mie si altora un model de urmat din anumite puncte de vedere.
Un om bun este deplans de multi, pentru ca a gresit. Omul bun a gresit. „A gresi este omenesc”, vor spune unii. Cu ce au gresit ceilalti oameni ce nu mai sunt printre noi? Multi il deplang pe omul bun. Din pacate Lapusneanu (din nuvela lui Negruzzi) avea dreptate.
Un om bun care „a impartit Romania in doua”. Ma gandesc la finalul Scrisorii III a lui Eminescu. O fi venit Tepes? ... Tot ce imi doresc este sa se respecte ordinea poemului, sa pot vedea din camasa mea alba cum arde puscaria...
Un om bun, care a gresit in mod repetat. Un om bun care si-a asumat gresala dar care a continuat sa greseasca in continuare. In mod repetat. Imi trec prin minte tot felul de greseli repetate... de la cele neplacute („victima a nimerit in mod repetat, din gresala, de 11 ori in cutitul gresorului”) la cele mai placute (cele comise de junele din reclama la aspacardin, greseli care omoara papagalul din colivie).
Un om bun, care este om bun pentru ca niciun alt om la fel de bun ca el sa nu se poata simti un om ne-bun. Om bun care nu face decat sa fie un exponent al bunatatii societatii oamenilor buni care il apara.
Dar este oare omul bun un om bun cand el nu face decat sa ascunda in spate medicocritate, cand o tine din gresala in gresala, cand starneste divergente nejustificate de opinie si mai ales cand a luat dreptul la viata altor oameni cel putin la fel de buni ca si el?
Revin... Pare ca in societatea de astazi rasul si circul ieftin are mai mare valoare decat morala si buna credinta. Am transformat non-valoarea in valoare, deoarece asta ne ajuta sa ne judecam pe noi ca fiind mai valorosi. Luam zilnic drept punct de reper o treapta cat mai de jos si ne e si frica sa ne uitam catre culmea ce ar terbui atinsa.
Putem sta insa linistiti... suntem valorosi, valoarea noastra se evalueaza in bani. Daca obtinem 200... ajungem sa fim de 2 lei.
Succes la numarat!